Ce este Uniunea Europeană?

  • Un sistem politic non-statal, format din 27 de state membre, ce au ales să își împartă competențele în unele domenii (piață unică, comerț internațional, mediu etc) și să coopereze la nivel interguvernamental în altele (politică externă, securitate și apărare etc).
  • O organizație internațională de o natură unică și originală, având ca scop principal pacea pe continentul european și bunăstarea cetățenilor săi.
  • O arenă de cooperare dar și de dezbatere politică europeană, în care statele membre au hotărât să accepte primatul legislației europene în din ce în ce mai multe domenii.

 

De ce este UE unică?

  • Pentru că se bazează pe Comisia Europeană – un organ supranațional tehnocratic compus din 27 de comisari numiți de către statele membre și aprobați de către Parlament ce are dreptul de inițiativă legislativă și propune și implementează legi bazându-se pe expertiza membrilor, fără a ține cont, în general, de raționamente politice, ci de eficiență.
  • Pentru că are un Parlament European – o adunare legislativă formată din reprezentanți aleși prin vot democratic din toate statele membre – o cameră ce reprezintă cu adevarat toți cetățenii europeni.
  • Pentru că îmbină o mulțime de elemente socio-economice și politice (zonă de circulație liberă, uniune economică și monetară, politică agricolă comună etc), construcții instituționale diverse și foarte diferite (Consiliul European, Parlamentul, Comisia, Curtea Europeană de Justiție, Banca Centrală Europeană) într-un melanj original dar extrem de funcțional ce asigură un loc central pentru Europa pe mamapond.

 

Instituțiile principale ale Uniunii

  • Comisia Europeană stă la baza UE – este garantul tratatelor constitutive, are putere de inițiativă legislativă, verifică și susține implementarea legislației europene, poate fi demisă numai de către Parlament – pe scurt, este organul executiv al UE. Comisia este formată din 27 de comisari - unul din fiecare stat membru, fiecare conducând un directorat general (ex: DG Agricultură și Dezvoltare Rurală, DG Mediu etc.). Este condusă de Președintele Comisiei, nominalizat de către Consiliu și votat de către Parlament.
  • Consiliul este format din două corpuri principale. Primul este Consiliul European (fără puteri legislative sau executive directe), ce adună șefii de state din toate țările membre, ce se întâlnesc de 2 sau 3 ori pe an și au ca scop trasarea, de comun acord (de obicei) a obiectivelor și strategiilor de dezvoltare ale Uniunii. Cel de-al doilea este Consiliul de Miniștrii, format din reprezentanți ministeriali din toate cele 27 de state membre, subdivizat în 9 mari configurații ce acoperă toate domeniile posibile de politică și competență europeană. Consiliul de Miniștri reprezintă practic a doua cameră legislativă a Uniunii, mai puternică în trecut decât Parlamentul, votând prin unanimitate pe probleme ca securitatea și apărarea și printr-un sistem proporțional pe restul câmpurilor de competență.

 

Știai că?

    Uniunea Europeană te reprezintă în lume
  • Uniunea negociază pentru tine cu diverse organizații internaționale, ca de exemplu Organizația Mondială a Comerțului, pentru a obține rezultate benefice pentru toate cele 27 de state membre ale Uniunii.

  • Uniunea Europeană, în interesul colectiv al statelor membre, poartă negocieri și încheie tratate de cooperare cu state și organizații regionale din toată lumea.

  • UE, prin intermediul Președintelui Consiliului, al Președintelui Comisiei Europene, diferiți înalți oficiali sau prin diversele delegații ale Parlamentului European, își poate face auzită vocea în toata lumea.

    Uniunea Europeană îți promovează valorile în lume
  • UE condiționează cooperarea cu statele terțe în funcție de respectarea valorilor democratice și a drepturilor omului.

  • Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului al Uniunii  permite finanțarea de proiecte în țările în curs de dezvoltare ce au ca scop promovarea valorilor democratice, drepturilor omului, egalității între sexe, societății civile și multor altor idei pe care un cetățean european le percepe ca fiind fundamentale.

  • Parlamentul European oferă anual Premiul Sakharov pentru Libertatea de Gândire celor care își dedică viața apărării drepturilor omului și libertăților individuale.

    Uniunea Europeană te apără
  • Prin intermediul Strategiei de Securitate Europene, statele membre coordonează politicile naționale pentru a lupta împotriva terorismului internațional, proliferării armelor de distrugere în masă, conflictelor regionale sau a crimei organizate.

  • Politica Europeană de Securitate și Apărare coordonează resursele statelor membre pentru a oferi Uniunii capacitatea de intervenție prin misiuni civile sau militare în zone conflictuale de pe glob. UE are la activ, până în prezent, 23 de misiuni militare sau civile, din Congo până în Republica Moldova, din Georgia până în Indonezia.