România şi Spaţiul Schengen

16.06.2010
România şi Spaţiul Schengen'
România şi Spaţiul Schengen

Spaţiul Schengen este o zonă de circulaţie liberă în Europa, fondat în baza unui acord iniţial semnat pe 14 iunie 1985 în oraşul Schengen din Luxemburg. Prin semnarea acestui acord, statele membre au eliminat, cu câteva excepţii, controalele la frontierele interne, astfel încât cetăţenii acestor ţări pot circula fără restricţii în interiorul acestui spaţiu protejat de o singură frontieră externă.

România a adoptat aquis-ul Schengen odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007, alături de Bulgaria. La trei ani de la aderarea la organismul european, statul român se află încă în stadiul unui proces de implementare a prevederilor acordului, sub îndrumarea Grupului de Lucru Evaluare Schengen, ce se va finaliza cu decizia Consiliului UE cu privire la eliminarea controalelor la frontierele interne.

În cadrul procesului de evaluare, România a implementat prevederi referitoare la câteva capitole esenţiale pentru spaţiul Schengen: protecţia datelor cu caracter personal, implementarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS), frontierele aeriene, terestre şi maritime, cooperare poliţienească şi regimul vizelor. În cadrul vizitelor de evaluare, Grupul de Lucru Evaluare Schengen analizează îndeplinirea acestor condiţii şi raportează în consecinţă.

România, ţară Schengen din 2011

După aderarea României la Uniunea Europeană, semnarea acordului Schengen a devenit un obiectiv imperios pentru România. Alături de oficialii bulgari, autorităţile române au fixat ca termen de aderare la spaţiul Schengen anul 2011. Până la data stabilită, România va trebui să respecte toate obligaţiile presupuse de statutul de membru cu drepturi depline al spaţiului şi să rezolve toate capitolele evaluate de Grupul de Lucru.

Unul din aceste capitole se află pe masa discuţiilor din Parlamentul European. Este vorba de accederea României şi Bulgariei la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), care presupune o obligaţie logistică şi legală a celor două ţări de a proteja datele personale ale cetăţenilor săi şi de a coopera în acest domeniu cu sistemul european. Evaluarea României pe acest capitol a început încă din 2006 şi, deşi rapoartele sunt favorabile, se înregistrează, încă, dificultăţi în implementarea condiţiilor acestui domeniu. Problemele sunt legate de implementarea legislativă a unui regim de control al datelor personale din cadrul SIS, de resursele alocate Autorităţii Naţionale de Supervizare, dar şi de introducerea unor controale periodice aleatorii pentru datele Schengen. Cu toate acestea, pe 26 aprilie 2010, Consiliul UE şi-a dat avizul pe acest capitol, considerând că, imediat ce capacitatea tehnică a României de a încărca şi folosi date în SIS va fi în stare operaţională, problema sistemului de informaţii va fi încheiată. Termenul limită pentru acest capitol este octombrie 2010.

Parlamentul European şi Spaţiul Schengen

În lumina noilor atribuţii consemnate prin Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European exercită un control mult mai larg asupra sumei de politici europene ce vizează libertatea, securitatea şi justiţia, în special prin intermediul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE). Parlamentul European s-a implicat în problematica Schengen încă din luna martie a anului 2009, când a respins o propunere a Comisiei de modificare a mecanismului de evaluare. Pentru România, această implicare activă poate cauza întârzieri, deoarece, prin puterea sa de co-decizie, Parlamentul  European va supraveghea şi revizui mecanismele de evaluare Schengen. Acest lucru presupune noi proceduri sau termene limită ce pot influenţa procesele de decizie, dacă România finalizează toate capitolele de aderare. În ceea ce îi priveşte pe eurodeputaţi, părerile sunt împărţite. Dacă unii europarlamentari susţin instituirea unui regim de monitorizare a procesului de evaluare mult mai strict, alţi oficiali europeni, precum raportorul Carlos Coelho, susţin un mecanism de evaluare mai simplu, ce ar grăbi aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.


Care este părerea ta?

Ce va câştiga România odată cu intrarea în spaţiul Schengen? Cât de important este acest obiectiv pentru români?
 


Spune-ți părerea, pentru ca ea să se audă la Bruxelles și Strasbourg.


Cod Anti-spam: