Norica Nicolai îi cere Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, elaborarea unei strategii coerente de securitate şi apărare la nivelul Uniunii Europene
10.03.2010 "Aştept, în continuare, doamnă Ashton, o strategie mult mai coerentă în materie de politică de securitate şi apărare pentru că este primul nostru demers comun după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona."
Vicepreşedinta subcomisiei SEDE a mai subliniat că Parlamentul European trebuie să coopereze cu parlamentele naţionale în chestiunile foarte sensibile care ţin de securitate şi apărare cu scopul de a întări controlul structurilor din acest domeniu.
"Cred că resursa umană care va servi serviciului de acţiune externă şi cetăţeanului european trebuie să reflecte proporţional expertiza Statelor Membre pentru că, din păcate, foarte multe dintre instituţii au ajuns la un nivel nedeclarat de incompetenţă şi birocraţie care ar putea afecta viziunea globală şi coerentă a Uniunii"
Discursul Noricăi Nicolai vine în contextul în care, astăzi, Parlamentul European a dezbătut şi votat două rapoarte legate de politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene.
Click pentru a vizualiza luarea de cuvant.


