Vizită oficială în Azerbaidjan
07.07.2010 Politicile energetice şi perspectiva colaborării dintre Uniunea Europeană şi Azerbaidjan s-au aflat în centrul discuţiilor pe care Vicepreşedinta Subcomisiei pentru Securitate şi Apărare din Parlamentul European, Norica Nicolai, le-a avut săptămâna trecută, la Baku, în cadrul unei vizite oficiale de o zi în capitala azeră la invitaţia Preşedintelui Parlamentului din această ţară, Ogtav Asadov.
Norica Nicolai, unul dintre raportorii Parlamentului European pentru Asia Centrală, s-a întâlnit, de asemenea, cu Ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Araz Azimov, discuţiile concentrându-se pe viitorul relaţiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană şi această republică, dar şi pe conflictul din Nagorno Karabakh. Europarlamentara liberală a salutat cu această ocazie relaţiile politice şi economice dintre Uniunea Europeană, România şi Azerbaidjan.
Norica Nicolai este la a treia vizită oficială în Asia Centrală ca reprezentant al Parlamentului European, după ce la începutul lunii iunie a vizitat Turkmenistanul, iar în luna mai a făcut parte din delegaţia de observatori ai PE la alegerile legislative din Georgia.
Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Azerbaidjan sunt guvernate de Acordul de Parteneriat şi Cooperare semnat în 1996 şi intrat în vigoare în 1999.


